Mircea Rednic a câștigat duelul de la distanță cu Gigi Becali. Ante Puljic (30 de ani), fostul fundaș de la Dinamo dorit de mai mult timp de finanțatorul FCSB, a semnat cu Al Faisaly, echipa „Puriului”.
Rămas liber de contract după despărțirea de rușii de la Tom Tomsk, Puljic a intrat în atenția lui Gigi Becali după ce transferul lui Jubal la FCSB a picat. Cele două părți au negociat și au părut că se înțeleg asupra termenilor financiari, dar Mircea Rednic s-a mișcat mai repede și l-a suflat de sub nasul vicecampioanei. Având un fundaș central accidentat, Rednic s-a gândit instant la omul pe care l-a făcut cunoscut în fotbalul românesc și l-a convins să semneze.
Adus de Mircea Rednic în România, împrumut de la belgienii de la Genk, Puljic a făcut o impresie foarte bună în sezonul 2015/2016, când a îmbrăcat tricoul lui Dinamo, iar evoluțiile foarte constante l-au transformat, imediat, într-o țintă pentru finanțatorul vicecampioanei României. Dpă ce împrumutul în Ștefan cel Mare a expirat, Becali a intrat pe fir, a negociat cu stoperul ex-iugoslav, dar nu a putut ajunge la un acord financiar și mutarea a picat.
Ulterior, Puljic a rămas în atenția clubului roș-albastru, chiar și după ce a semnat cu Tom Tomsk, clubul din Rusia care i-a pus pe masă un salariu uriaș, de 45.000 de euro pe lună. Acum, însă, problemele financiare ale rușilor l-au forțat pe Puljic să plece din Rusia, iar situația nu era cu mult schimbată: FCSB căuta un stoper, Puljic căuta o echipă la care să joace!
„Puljic e ca și luat. A fost o discuție cu impresarul, până la urmă a zis că ia de la jucător, dar că vrea salariu mai mare. Până la urmă era vorba de vreo 20.000 de euro. Nu stăm în 20.000 de euro, i-am zis lui Mihai să-i dea. Așteptăm să devină jucător liber și gata”, spunea Gigi Becali, în urmă cu doi ani, înainte să-l vândă pe Fernando Varela.
Finalist al Cupei României cu Dinamo, Puljic a jucat 28 de meciuri și a înscris două goluri în sezonul petrecut în Ștefan cel Mare, unul chiar într-un derby cu FCSB.
La 30 de ani, croatul crescut de Hajduk Split, adversara FCSB-ului din turul al treilea al Europa League, e cotat la 600.000 de euro.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER